E viu, e viu cu-adevărat!

E viu, au spus atunci străjerii
Când îngerul din cer s-a arătat
Şi-n dimineaţa sfântă a-Învierii
Piatra de pe mormânt a răsturnat.

"E viu!" A spus-o piatra răsturnată
De pe mormântul ce-a fost sigilat
"E viu!" A spus-o şi natura toată,
Pământul care s-a cutremurat.

“E viu, de-aceea este gol mormântul!”
Aşa-i spunea Mariei inima
Ce auzea-n grădină nu-i doar vântul,
E-Nvăţătorul ei, e vocea Sa!

"E viu, e viu!" Plângând de bucurie
Şi ucenicul cel iubit striga.
Pe când, aşa cum în Scriptură scrie,
Alăturea de Petru alerga.

"E viu!" Rosti apoi şi ucenicul
Care se lepădase de Hristos,
Când a văzut în criptă numai giulgiul
Şi sul, ştergarul, într-un alt loc, jos.

"E viu, e viu!" E strigătul Mariei
Spre ceilalţi ucenici când alerga.
"E viu!" Striga în culmea bucuriei
Cum strigă astăzi şi inima mea.

"E viu, e viu cu-adevărat!" îşi spuse
Până şi Toma, cel necredincios
Când a văzut şi mâinile străpunse
Şi rana grea din coasta lui Hristos.

"E viu!" O lume-ntreagă astăzi ştie
Că El prin jertfa-I sfântă ne-a salvat.
Să spunem şi noi toţi cu bucurie:
“E viu, e viu! Hristos a înviat!”